U******** A******** P***** D******* D* A**** A C*************
ReclamantB** E*** S**
PârâtAdmite în parte acţiunea. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 761,60 lei (fără TVA), reprezentând valoare remuneraţii restante corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în scop ambiental octombrie 2018 – mai 2019 precum şi a sumei de 2.089,20 cu titlul de penalităţi calculate până la 30.09.2020 şi datorate în continuare, în cuantum de 0,5 % pe zi de întârziere până la achitarea sumei cu titlul de remuneraţii restante. Respinge în rest acţiunea ca neîntemeiată. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1100 Lei cu titlul de cheltuieli de judecată potrivit admiterii în parte a cererii reprezentând taxă timbru şi onorariu expert. Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Pronunţată azi, 10.12.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1636/2020 din 10.12.2020pentru a se lua cunostinta de raportul de expertiza, amana cauza la data de 10.12.2020.
Incheiere de sedinta din 15.10.2020fata de lipsa raportului, amana cauza si acorda termen la data de 15.10.2020
Incheiere de sedinta din 16.07.2020Suspendat în baza art. 63 alin. 11 din Decretul Preşedintelui României nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României pe toată perioada stării de urgenţă.
Rezolutie din 14.05.2020termen preschimbat
Preschimbă termenul din 12.03.2020, la 14.05.2020. Fără cale de atac. Pronunţată, azi, 11.03.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grija grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 11.03.2020pentru administrare probe, amana cauza si acorda termen la data de 12.03.2020.
Incheiere de sedinta din 16.01.2020pentru administrarea probelor propuse, Acorda termen la data de 16.01.2020.
Incheiere de sedinta din 01.11.2019