A** H**** I************ S**
ReclamantS********* D* A******** R********** C*** I******** S****
PârâtC**** D*** N***
IntervenientAdmite acţiunea formulată şi precizată de reclamanta A** H**** I************ S**, în contradictoriu cu pârâta SOCIETATE DE ASIGURARE REASIGURARE CITY INSURANCE SA, şi intervenientul forţat C**** D*** N***. Dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 1495,37 lei reprezentând penalităţi de întârziere de 0,2%/zi, calculate începând cu data de 13.04.2019 (data scadenţei) şi până la 02.08.2019 (data plăţii), aferente sumei de 6735,91 lei, reprezentând despăgubire în dosarul de daună RCA/TM/860/2019. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1117 lei cu titlu de cheltuieli de judecata contând în taxa judiciară de timbru şi onorariu de avocat. Cu drept de a formula apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 12.12.2019.
Hotarare 15483/2019 din 12.12.2019Amână pronunţarea la data de 12.12.2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 05.12.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.12.2019Amână pronunţarea la data de 05.12.2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 27.11.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.11.2019pentru a se cita intervenientul forţat, amână judecarea cauzei la data de 27.11.2019
Incheiere de sedinta din 30.10.2019