A****** C*********
InculpatÎn baza art. 396 alin. 3 C. proc. pen. rap. la art. 80 C. pen. şi la art. 396 alin. 10 C. proc. pen. renunţă la aplicarea pedepsei faţă de inculpat, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 alin. 1 din C. pen. În baza art. 81 C. pen. aplică inculpatului un avertisment, atrăgându-i atenţia asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune în cazul în care va mai comite infracţiuni, respectiv lipsa posibilităţii de a mai beneficia de instituţia renunţării la aplicarea pedepsei, conform art. 80 alin. 2 lit. b C. pen. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata către stat a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei aferentă urmăririi penale şi suma de 400 lei în cursul judecăţii. Ia act că inculpatul a fost asistat de apărător ales. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.05.2020.
Hotarare 522/2020 din 19.05.2020- SUSPENDAT DE DREPT CONFORM DECRETULUI 195/2020
Incheiere suspendare din 28.04.2020În baza art. 111 alin. (6) din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, admite cererea inculpatului A C, şi dispune prelungirea dreptului de circulaţie pe drumurile publice, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 19.03.2020, dar nu mai târziu de rămânerea definitivă a hotărârii. Prezenta se comunică către IPJ Bacău – Serviciul Rutier. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19.03.2020
Incheiere de sedinta din 19.03.2020În baza art. 353 alin. 10 C. proc. pen., art. 1 pct. 3 din Hotărârea CSM nr. 191/20.03.2020 şi a art. 1 din Dispoziţia nr. 6/11.03.2020 a Preşedintelui Judecătoriei Bacău, prechimbă, din oficiu, termenul la data de 28.04.2020, ora 09.00, Sala 3.
Rezolutie din 12.03.2020