K****** A**** R*****
Intimat INCULPATP******** D* P* L**** J********** A***
ApelantÎn temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C. proc. pen., admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad împotriva sentinţei penale nr. 510 din 21.03.2019 pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. 18417/55/2018. Desfiinţează sentinţa penală nr. 510 din 21.03.2019 pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. 18417/55/2018 şi rejudecând: Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 83 şi următoarele din Codul penal. În temeiul art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 375 C.pr.pen. raportat la art. 396 alin. 10 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul Kapcsos Arpad-Robert, (date personale la dosar), la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală. În temeiul art. 91 raportat la art. 92 alin. 1 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 8 luni închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. În condiţiile art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul va respecta următoarele masuri de supraveghere, respectiv: a. să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad la datele fixate de acesta. b. sa primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa. c. să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile. d. să comunice schimbarea locului de munca. e. să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. a Cod penal, înăuntrul termenului de supraveghere, impune inculpatului obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În condiţiile art. 93 alin. 3 Cod penal impune inculpatului obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile în cadrul Primăriei Arad ori în cadrul IPJ Arad. În temeiul art. 94 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art. 93 alin. 1 lit. c-e se comunică Serviciului de Probaţiune Arad. În baza art. 404 alin. 2 Cod procedura penală, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor comiterii de noi infracţiuni, a nerespectării masurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse, ce pot determina revocarea beneficiului suspendării şi executarea pedepsei închisorii. În baza art. 67 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prev. de art. 66 alin. 1 lit. i Cod penal, constând în dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pe o perioadă de 2 ani, executabilă potrivit art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal interzice inculpatului exercitarea dreptului prev. de art. 66 alin. 1 lit. i Cod penal, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare până la executarea ori considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 275 alin.3 Cod procedura penală, cheltuieli judiciare către stat, rămân în sarcina acestuia.. Menţine dispoziţia referitoare la plata cheltuielilor judiciare. În temeiul art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.06.2019.
Hotarare 684/2019 din 19.06.2019