H**** I**** M*****
InculpatB*** I***
Parte civilăS******* C***** J******* A***
Parte civilăS********* D* A******** C*** I********
Parte responsabilă civilmenteÎn temeiul art. 196 alin. 2 şi 3 din Codul penal şi în condiţiile art. 375 raportat la art. 396 alin. 2 şi 10 Cod procedură penală condamnă inculpatul H**** I**** M*****, la pedeapsa de : - 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. În temeiul art. 67 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a), şi b) Cod penal (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 68 alin.1 lit. b) Cod penal. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a) şi b) Cod penal. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei de 8 (opt) luni închisoare sub supraveghere ?i stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal şi care se calculează de la data rămânerii definitive a sentinţei penale. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei ?i orice deplasare care depă?e?te 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii ?i documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b) Cod procedură penală impune inculpatului H**** I**** M***** să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune Arad sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria Municipiului Arad sau Primăria comunei Vladimirescu, judeţul Arad pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în funcţie de posibilităţile concrete de executare existentă la nivelul serviciului de probaţiune. În baza art. 404 Cod procedură penală raportat la art. 91 alin. 4 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. În baza art.19, art. 86 şi 397 alin.1 Cpp., raportat la art.1349, 1357-1358 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă exercitată în cauză de partea civilă B*** I***, şi obligă partea responsabilă SOCIETATE DE ASIGURĂRI CITY INSURANCE S.A. în limitele contractului de asigurare, la plata către partea civilă a sumei de 15.276,74 lei reprezentând daune materiale, şi suma de 15.000 EURO/curs BNR la data plă?ii efective reprezentând daune morale, şi va respinge în rest pretenţiile civile solicitate, ca neîntemeiate. Admite acţiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad şi va obliga partea responsabilă SOCIETATE DE ASIGURĂRI CITY INSURANCE S.A. în limitele contractului de asigurare, la plata către partea civilă a sumei de 4188,47 lei reprezentând daune materiale, constând în cheltuieli de spitalizare a persoanei vătămate B*** I***. În baza art.276 alin. 1, 2 şi 4 Cod procedură penală obligă partea responsabilă civilmente asigurătorul SOCIETATE DE ASIGURĂRI CITY INSURANCE S.A la plata sumei de 2.000 de lei, reprezentând cheltuielile judiciare efectuate de partea civilă B*** I***. În temeiul art. 274 alin.1 şi 3 Cpp., obligă inculpatul H**** I**** M***** la plata sumei de 1.500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, sumă care cuprinde şi cheltuielile ocazionate în cursul urmăririi penale. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.) dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. În baza art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, inculpatul va fi informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. Constată faptul că părţile au fost asistate de apărători aleşi în cursul judecăţii. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică din data de 03.07.2020.
Hotarare 1126/2020 din 03.07.2020In temeiul disp. art.391 alin. 1 Cpp fixeaza termen de pronuntare la data de 03.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.06.2020Suspendă de drept solutionarea prezentei cauze până la încetarea stării de urgenţă instituită prin Decretul 195/16 martie 2020.
Incheiere suspendare din 04.06.2020Repune cauza pe rol şi fixează termen de judecată la data de 18.06.2020, ora 11:10, pentru când se citează inculpatul.
Incheiere de sedinta din 20.05.2020T:04.06.2020, ora 10,00
T:26.03.2020, ora 10,00, pentru audierea martorilor, in latura civila a cauzei.
Incheiere de sedinta din 20.02.2020