A*** A*** M*****
InculpatS* A*** N*** G**** S** P*** R*********** C****** C*******
Parte vătămatăS* A** N*** G**** S** P*** R*********** Ţ******** A***
Parte vătămatăÎn baza art. 396 alin. (1) şi (2) C.pr.pen. raportat la art. 336 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C.pr.pen., condamnă pe inculpatul A.A.M., la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. de art. 253 al. 1 C.pen. (faptă din 24.04.2018). În baza art. 396 alin. (1) ?i (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.proc.pen., art. 154 alin. (1) lit. e) C.pen. ?i art. 5 C.pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C.pen. interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 ?i nr. 358/2022 ale Cur?ii Constitu?ionale a României şi prin Decizia nr. 67/2022 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului A.A.M. în ceea ce prive?te săvârşirea infracţiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, faptă prev. de art. 372 al. 1 lit. a C.pen (faptă din 24.04.2018). În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, iar în temeiul art. 92 alin. (1) C.pen. stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, care se calculează, conform art. 92 alin. (2) C. pen., de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. (1) C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) C.pen. se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arge?. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal, impune inculpatului obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune Argeş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Mun. Piteşti sau Primăriei Com. Căline?ti. În baza art. 404 alin. (2) C.pr.pen. ?i art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau de neexecutare a obligaţiilor impuse ori stabilite de lege, precum şi în caz de săvârşirea a unei noi infracţiuni. În baza art. 25 C.proc.pen., constată stinsă ac?iunea civilă promovată în procesul penal de partea civilă Atu Novo Games SRL. În temeiul art. 274 alin. (1) C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 500 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 de lei reprezintă cheltuieli judiciare stabilite pentru faza de urmărire penală. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei hotărârii. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispozi?ia păr?ilor ?i a procurorului prin mijlocirea grefei instan?ei, astăzi, 09.01.2023
Hotarare 29/2023 din 09.01.2023În baza art. 391 al. 3 C.proc.pen., amână pronunţarea la data de 09.01.2023, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, data de 09.12.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntariiStabileşte pronunţarea la data de 09.12.2022, prin punerea hotărârii la dispozi?ia părţilor ?i a procurorului prin mijlocirea grefei instan?ei. Pronunţată prin punerea acesteia la dispozi?ia păr?ilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instan?ei, astăzi, 12.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.10.2022Se emite mandat de aducere pe numele martorului şi va proroga discutarea de schimbare încadrare juridică după audierea martorului. Amână judecarea cauzei la 12.10.2022. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 mai 2022.
Incheiere de sedinta din 25.05.2022Se emite mandat de aducere pe numele inculpatului şi va proroga discutarea de schimbare încadrare juridică după audierea martorilor. De asemenea se emite adresă către Baroul Arges pentru încunoştinţare avocat Georgescu Adrian Amână judecarea cauzei la 25.05.2022. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02. Martie 2022.
Incheiere de sedinta din 02.03.2022Se emite mandat de aducere pentru martorul Tudorin Daniel Georgian conform art.265 Cpp. Amână judecarea cauzei la 02.03.2021. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Noiembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 10.11.2021Admite cererea inculpatului de judecată într-un proces cu recunoaşterea vinovăţiei, apreciind ca sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. Proroga discutarea de schimbare de încadrare juridică din cele doua infracţiuni adică distrugere prev. de art.253 al.1 c.p. si art.372 al.1 lit.a C.p. intr-un singura prev. infract. prev. de art.253 al.1 C.p., după audierea martorilor, respectiv a personalului . În vederea discutării de schimbare încadrare juridică se audiază martorul Tudorin Georgian Daniel – agent de pază si se vizionează filmarea pentru următorul termen cu sprijinul IT instanţei. Amână judecarea cauzei la 10.11.2021. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Iunie 2021.
Incheiere de sedinta din 23.06.2021Se ia act că partea vătămată se constituie parte civilă cu suma de 50 mii lei daune materiale si 50 mii lei daune morale, urmând a depune si în scris constituirea de parte civilă. Dă posibilitatea părţilor de a se împăca având în vedere cererea formulată de apărătorul părţii vătămate de a se concretiza într-un act notarial acest fapt. Amână judecarea cauzei la 23.06.2021. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 Martie 2021.
Incheiere de sedinta din 31.03.2021Admite cererile formulată de apărătorii părţilor. Amână judecarea cauzei la 31.03.2020. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Decembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 09.12.2020Având în vedere cererile formulate de apărătorul inculpatului le încuviinţează pentru a le da posibilitatea prezentării la instanţă si a încerca o eventuală împăcare pe cale amiabilă. Amână judecarea cauzei la 09.12.2020. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Septembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 16.09.2020