Dosar 18504/325/2019/a1 din 03.07.2019

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 18504/325/2019/a1
Data dosar:
03.07.2019
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 04.09.2019 la ora 09:00

    Complet: C11P
  • Încheiere

    În baza art. 346 alin.1 C. proc. pen. constată că Judecătoria Timişoara este competentă în soluţionarea prezentei cauze, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 198/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, cu privire la pe inculpatul A** P****, , fără antecedente penale, cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de: conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art.336 alin.1 C.penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul A** P****. Dispune comunicarea încheierii, de îndată, procurorului şi inculpatului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi, 04.09.2019.

    Incheierefinalacamerapreliminara din 04.09.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD