S***** F******
PetentI************ D* P****** A* J******** B****** P*** R**** L****
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul S***** F****** în contradictoriu cu intimatul IPJ BRAŞOV. Modifică procesul-verbal de constatare seria PBVX nr. 0267234/07.08.2019 întocmit de intimat, în sensul că înlocuieşte sancţiunea amenzii în cuantum de 580 lei aplicată petentului cu avertisment, menţinând celelalte sancţiuni complementare aplicate. Atrage atenţia petentului ca, pe viitor, să nu mai comită alte fapte antisociale. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 13.11.2019.
Hotarare 10376/2019 din 13.11.2019amana pronunţarea pentru data de 13.11.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.10.2019