M**** I***
ReclamantS****** S****
PârâtS****** L******
PârâtIa act de tranzacţia părţilor vizând soluţionarea cauzei având ca părţi pe reclamantul M**** I***,, în contradictoriu şi pe pârâţii S****** S****, şi S****** L******, Constată că părţile trazacţionează astfel; pârâţii sunt de acord cu rezoluţiunea Contractului de întreţinere autentificat cu Încheierea nr. 1364 din 19.08. 2019 la BIN Iorga Adriana, cu repunerea în situaţia anterioară încheierii contractului şi radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtului S****** S**** şi a drepului de uzufruct viager înscris în favoarea pârâtei S****** L******, înscrise în CF nr. 300437 Lipova (nr. CF vechi 5876 Lipova). De asemenea, declară pârâţii că au primit de la reclamant suma de 2000 euro reprezentând cheltuieli efectuate cu întreţinerea acestuia în temeiul. Contractului de întreţinere autentificat cu Încheierea nr. 1364 din 19.08. 2019 la BIN Iorga Adriana, şi nu mai au nicio pretenţie cu privire la prezenul litigiu şi că părţile nu solicită cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs, în 30 zile de la comunicare. În temeiul art. 425 alin. ultim Cod procedură civilă, în cazul exercitării căii de atac, cererea de recurs se va depune la Judecătoria Lipova. Pronunţată în şedinţa publică din 30 iulie 2020.
Hotarare 382/2020 din 30.07.2020Termen la data de 30 iulie 2020 ora 12:15 pentru o rezolvare a litigiului dintre părţi.
Incheiere de sedinta din 21.05.2020Pentru a se pune în discuţie admisibilitatea cererilor de probaţiune, stabileşte termen de judecată la data de 21 mai 2020
Incheiere de sedinta din 05.03.2020