S****** A*******
InculpatP****** D***** F******
InculpatR*** Ş***** A********
Apelant InculpatT****** S******
Apelant InculpatC***** R*** G******
Apelant InculpatÎn numele legii D E C I D E: Admite apelurile formulate de inculpaţii T****** S******, R*** Ş***** A******** şi C***** R*** G****** împotriva sentinţei penale nr.80 din 25.09.2019 pronunţată în dosarul nr.1858/85/2019 de Tribunalul Sibiu, pe care o desfiinţează în parte, sub aspectul individualizării pedepselor stabilite în privinţa inculpaţilor T****** S****** şi R*** Ş***** A******** şi a individualizării executării pedepselor aplicate acestora, precum şi sub aspectul luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale cu privire la telefoanele mobile în privinţa inculpaţilor T****** S******, R*** Ş***** A******** şi C***** R*** G****** şi cu privire la laptopul marca Assus în privinţa inculpatului T****** S******. Extinde efectele apelului şi în privinţa inculpaţilor P****** D***** F****** şi S****** A******* şi desfiinţează sentinţa apelată în parte şi în privinţa acestora, referitor la luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale cu privire la telefoanele mobile şi respectiv cu privire la suma de 4.499,99 lei de la inculpatul S****** A*******. Procedând la judecarea cauzei în aceste limite: I. Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă de 3 ani ?i 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa apelată inculpatului T****** S******, înlătură sporul de 3 luni închisoare şi repune în individualitatea lor pedepsele componente de: - 3 ani ?i 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc ?i de mare risc, săvârşită în formă continuată prevăzută de art.2 al.1 ?i 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 al.1 Cp şi art. 396 al. 10 C.proc.pen.; - 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere fără drept de droguri de mare risc pentru consum propriu prevăzută de art.4 al. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 al. 10 C.proc.pen.. Reţine în privinţa infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc prevăzută de art.2 alin.1 şi 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.396 alin.10 C.proc.pen. circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 75 alin.2 lit.b C.pen. şi, făcând aplicarea art.76 alin.1 C.pen., reduce pedeapsa la 2 ani şi 9 luni închisoare. Menţine pedepsele complementare şi accesorii stabilite în privinţa inculpatului T****** S****** pe lângă pedeapsa principală pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin.1, 2 din Legea nr.143/2000. În baza art.38 alin.1 C.pen., art.39 alin.1 lit.b C.pen. aplică inculpatului T****** S****** pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 9 luni închisoare la care adaugă un spor de 3 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare. Menţine pedepsele complementare şi accesorii aplicate inculpatului T****** S****** prin sentinţa apelată pe lângă pedeapsa rezultantă. În baza art.91 alin.1 C.pen. dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicate inculpatului T****** S****** şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art.92 alin.1 C. pen. care va curge de la data pronunţării prezentei decizii. În baza art.93 alin.1 C.pen. obligă inculpatul T****** S****** ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vâlcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.2 C.pen. impune inculpatului T****** S****** următoarele obligaţii: a) să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate; b) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală; c) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art.93 alin.3 C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul T****** S****** va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Oraşului Călimăneşti sau al Liceului Tehnologic de Turism Călimăneşti pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare. În baza art.94 alin.1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute de art.93 alin.1 C.pen. se comunică Serviciului de Probaţiune Vâlcea În baza art.94 alin.2 C.pen. supravegherea executării obligaţiilor inculpatului T****** S****** de a presta munca neremunerată în folosul comunităţii şi de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate se va face de Serviciul de Probaţiune Vâlcea. În baza art.94 alin.3 C.pen. Serviciul de Probaţiune Vâlcea va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor inculpatului T****** S****** de a presta munca neremunerată în folosul comunităţii şi de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art.404 alin.2 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului T****** S****** asupra dispoziţiilor art.96 alin.1, 4 C. pen. în sensul că dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse sau stabilite de lege ori dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune se va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi se va dispune executarea pedepsei. În baza art.241 alin.1 ind.1 C.proc.pen. constată încetată de drept măsura arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul T****** S****** prin încheierea nr.201 din 29.10.2019 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr.1858/85/2019/a3. În baza art.422 C.proc.pen. scade din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului T****** S****** durata reţinerii, a arestului preventiv şi a arestului la domiciliu, începând cu data de 19.04.2019 până la 4.12.2019. II. Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă de 3 ani ?i 9 luni închisoare aplicată prin sentinţa apelată inculpatului R*** Ş***** A********, înlătură sporul de 2 luni închisoare şi repune în individualitatea lor pedepsele componente de: - 3 ani ?i 7 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc ?i de mare risc, săvârşită în formă continuată prevăzută de art.2 al. 1 ?i 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 al.1 Cp şi art. 396 al. 10 C.proc.pen.; - 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu prevăzută de art.4 al. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 al. 10 C.proc.pen. Reţine în privinţa ambelor infracţiuni cauza de reducere a pedepsei prevăzută de art.19 din Legea nr.682/2002 şi în consecinţă: - reduce la 1 an şi 11 luni închisoare pedeapsa pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc ?i de mare risc, săvârşită în formă continuată prevăzută de art.2 al. 1 ?i 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 al.1 Cp şi art. 396 al. 10 C.proc.pen.; - reduce la 3 luni închisoare pedeapsa pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu prevăzută de art.4 al. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 al. 10 C.proc.pen. Menţine pedepsele complementare şi accesorii stabilite în privinţa inculpatului R*** Ş***** A******** pe lângă pedeapsa principală pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin.1, 2 din Legea nr.143/2000. În baza art.38 alin.1 C.pen., art.39 alin.1 lit.b C.pen. aplică inculpatului R*** Ş***** A******** pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 11 luni închisoare la care adaugă un spor de o lună închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare. Menţine pedepsele complementare şi accesorii aplicate inculpatului R*** Ş***** A******** prin sentinţa apelată pe lângă pedeapsa rezultantă. În baza art.91 alin.1 C.pen. dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare aplicate inculpatului R*** Ş***** A******** şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art.92 alin.1 C. pen. care va curge de la data pronunţării prezentei decizii. În baza art.93 alin.1 C.pen. obligă inculpatul R*** Ş***** A******** ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vâlcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.2 C.pen. impune inculpatului R*** Ş***** A******** următoarele obligaţii: a) să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate; b) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală; c) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art.93 alin.3 C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul R*** Ş***** A******** va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Goleşti sau al Direc?iei Administrării Domeniului Public (DADP) Rm.Vâlcea - Serviciul Repara?ii, Între?inere Străzi, Marcaje pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare. În baza art.94 alin.1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute de art.93 alin.1 C.pen. se comunică Serviciului de Probaţiune Vâlcea În baza art.94 alin.2 C.pen. supravegherea executării obligaţiilor inculpatului R*** Ş***** A******** de a presta munca neremunerată în folosul comunităţii şi de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate se va face de Serviciul de Probaţiune Vâlcea. În baza art.94 alin.3 C.pen. Serviciul de Probaţiune Vâlcea va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor inculpatului R*** Ş***** A******** de a presta munca neremunerată în folosul comunităţii şi de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art.404 alin.2 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului R*** Ş***** A******** asupra dispoziţiilor art.96 alin.1, 4 C. pen. în sensul că dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse sau stabilite de lege ori dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune se va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi se va dispune executarea pedepsei. În baza art.241 alin.1 ind.1 C.proc.pen. constată încetată de drept măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul R*** Ş***** A******** prin încheierea nr. 25/CC/2019 din 20.04.2019 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 1221/85/2019 şi dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.8/UP/2019 emis de Tribunalul Sibiu la 20.04.2019. În baza art.422 C.proc.pen. scade din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului R*** Ş***** A******** durata reţinerii şi arestului preventiv, începând cu data de 19.04.2019 până la 4.12.2019. III. În baza art.422 C.proc.pen. scade din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului C***** R*** G****** durata reţinerii şi arestului preventiv, începând cu data de 19.04.2019 la 4.12.2019. Înlătură dispoziţia de confiscare a telefonului mobil marca Asus, model ...., cu seriile IMEI: .....având cartelă SIM Vodafone cu nr. de apel ... şi a telefonului mobil marca Vodafone model ..., cu seria IMEI ...(depuse la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.P.J. Sibiu, conform Dovezii seria/nr. ...) şi dispune restituirea lor inculpatului Popescu Drago? Florian. Înlătură dispoziţia de confiscare a telefonului mobil marca Samsung cu seriile IMEI: ..., având cartelă SIM DIGI cu nr. de apel ..., a telefonului mobil marca Nokia 6300, cu seria IMEI ..., cu cartelă SIM Vodafone, cu seria ...şi a laptopului marca Asus cu seria ... cu baterie ?i încărcător (depuse la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.P.J. Sibiu, conform Dovezii seria/nr. ...) şi dispune restituirea acestora către numita ..., inculpatul T****** S****** şi respectiv către numitul .... Înlătură dispoziţia de confiscare a telefonului mobil marca Iphone ..., cu seria IMEI ... cu cartelă Orange având numărul de apel ... ?i telefon mobil Iphone cu seria IMEI ...(depus la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.P.J. Sibiu, conform Dovezii seria/nr. ...) şi dispune restituirea acestuia către inculpatul Radu ?tefan Alexandru. Înlătură dispoziţia de confiscare a telefonului mobil marca Samsung cu seriile IMEI .... ?i ...cu cartelă SIM cu nr. de apel ...(depus la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.P.J. Sibiu, conform Dovezii seria/nr. ...) – şi dispune restituirea acestuia către inculpatul C***** R*** G******. Înlătură dispoziţia de confiscare specială de la inculpatul S****** A******* a sumei de 4.499,99 lei reprezentând echivalentul în bani al telefonului mobil marca ...cu seria IMEI ... având cartelă SIM Vodafone cu seria .... Constată că inculpatul R*** Ş***** A******** a achitat suma de 6.660 lei cu privire la care s-a dispus prin sentinţa apelată luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale, potrivit chitan?ei seria ...emisă de Trezoreria Municipiului Râmnicu Vâlcea. Constată că inculpatul R*** Ş***** A******** a achitat suma de 2938 lei cu titlu de cheltuieli judiciare la plata cărora a fost obligat prin sentinţa apelată, potrivit chitan?ei seria ... nr.2... emisă de Trezoreria Municipiului Râmnicu Vâlcea. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii. În baza art.275 alin.3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Onorariul parţial în sumă de 500 lei pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul C***** R*** G****** se va avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică din 4.12.2019. Preşedinte, Judecător,
Hotarare 835/2019 din 04.12.2019stabile?te termen de pronun?are la data de 04 decembrie 2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.12.2019Amână judecarea cauzei la data de 03 decembrie 2019 pentru efectuarea unor adrese.
Incheiere de sedinta din 19.11.2019