P******* S**** D* C***
ReclamantE***** E**** A***
PârâtAdmite cererea formulată de petenta în contradictoriu cu intimatul. Înlocuieşte sancţiunea amenzii de 300 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenţie seria AP nr. 2100713/09.09.2014 cu sancţiunea obligării intimatului la prestarea a 24 ore de activitate în folosul comunităţii. Obligă intimatul să efectueze un număr de 24 de ore de muncă în folosul comunităţii la Primăria oraşului de domiciliu al acestuia, în domeniile si locurile ce vor fi stabilite de aceasta instituţie, cu respectarea dispoziţiilor O.G. nr. 55/2002. Copie de pe prezenta hotărâre se comunică si serviciului executări civile din cadrul Judecătoriei Calafat şi primăriei de la domiciliul intimatei. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Calafat. Pronunţată în şedinţă publică,astăzi 18.03.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 202/2019 din 18.03.2019