B**** G****** V*****
InculpatB**** G****** V*****
InculpatCondamna pe inculpatul Bratu Gabriel - Vasile, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1500 lei, reprezentând un număr de 150 zile-amendă înmulţit cu suma de 10 lei corespunzătoare unei zile amendă, pentru savârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având exercitarea dreptului de conduce suspendata prevazuta de art. 335, alin. 2 C. pen. cu aplicarea art. 396, alin. 10 C. proc. Pen. Condamna pe inculpatul Bratu Gabriel – Vasile la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1500 lei, reprezentând un număr de 150 zile-amendă înmulţit cu suma de 10 lei corespunzătoare unei zile amendă, pentru savârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevazuta de art. 336, alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 396, alin. 10 C. proc. Pen; În temeiul art. 38, alin. 1 C. pen. constată că cele doua infracţiuni deduse judecaţii în prezenta cauza şi pentru care s-a dispus condamnarea, au fost comise de către inculpatul Bratu Gabriel – Vasile în condiţiile concursului formal de infracţiuni, iar în baza art. 39, alin. 1 lit. c C. pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea şi anume amenda penală în valoare de 1500 lei la care adaugă sporul obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă, reprezentând suma de 500 lei, în final rezultând o pedeapsă a amenzii penale în valoare de 2000 lei reprezentând 200 de zile – amendă, fiecare zi amendă având un cuantum de 10 lei. Atrage atenţia inculpatului Bratu Gabriel – Vasile asupra dispoziţiilor art. 63 C. pen. cu privire la înlocuirea, în caz de neexecutare cu rea-credinţă, a pedepsii amenzii aplicate, cu închisoarea. În temeiul art. 272 C. proc. Pen. şi art. 274 alin. 1 C. proc. Pen., obligă pe inculpatul Bratu Gabriel – Vasile la plata către stat a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei aferentă urmăririi penale şi suma de 100 lei în cursul judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.12.2019.
Hotarare 892/2019 din 12.12.2019În temeiul art. 391 alin. 1 Cod procedură penală stabileşte termen pentru pronunţare la data de 12 decembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 11.12.2019Pentru lipsa apărătorului amână judecarea cauzei la data de 11 decembrie 2019 .
Incheiere de sedinta din 27.11.2019Amână judecarea cauzei la data de 27 noiembrie 2019 la solicitarea apărătorului .
Incheiere de sedinta din 23.10.2019Stabileşte un nou termen de judecată la data de 23 octombrie 2019. Se citează inculpatul cu mandat de aducere şi telefonic.
Incheiere de sedinta din 18.09.2019