U****** S******
InculpatRespinge cererea formulată de apărătorul inculpatului de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Darabani de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului, cercetat sub aspectul săvâr?irii infracţiunii de violare de domiciliu, prev. şi ped. de art. 224 alin. 1 ?i 2 din Cod penal, lipsire de libertate în mod ilegal, prev. şi ped. de art. 205 alin. 1 ?i 2 Cod penal, viol, prev. şi ped. de art. 218 alin. 1 Cod penal şi lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 ?i art. 41 alin. 1 Cod penal, pe o perioadă de 30 de zile, respectiv de la data de 25 noiembrie 2019 şi până la data de 24 decembrie 2019, inclusiv. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 313 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justi?iei, domnului avocat Grigoraş Ciprian (delegaţia nr. 415 din 20.11.2019). Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu azi, 20 noiembrie 2019.
Incheiere finala dezinvestire din 20.11.2019