P******* M*********** S****
Recurent PârâtB**** M**** c* d************ a***
Intimat ReclamantRespinge ca nefondat recursul declarat de către P******* M*********** S****, împotriva sentinţei nr. 270/2019 pronunţate de Tribunalul Sibiu– Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. 1868/85/2018. Obliga recurentul la plata către intimata Barbu Maria a sumei de 1300 lei cheltuieli de judecata in recurs. Definitiva. Pronunţată, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea Grefei la data de 02.02.2022.
Hotarare 80/2022 din 02.02.2022Suspendă soluţionarea cauzei până la pronunţarea Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Alba Iulia asupra sesizării dispuse în dosarul nr. 6701/107/2017 sau până la pronunţarea Î.C.C.J. asupra acestei sesizări.
Incheiere suspendare din 13.01.2021Amână judecarea cauzei la data de 13.01.2021 - ora 09:00, având în vedere că într-o cauză similară, respectiv în dosarul nr. 6701/107/2017, s-a pus în discuţie convocarea Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Alba Iulia în vederea analizării necesităţii sesizării Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru formularea unui recurs în interesul legii.
Incheiere de sedinta din 11.11.2020Suspendă judecarea cauzei în temeiul art. 520 alin. 4 CPC având în vedere admiterea cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din dosarul nr. 6701/107/2017.
Incheiere suspendare din 18.12.2019Amână pronunţarea hotărârii la data de 18.12.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.12.2019Amână judecarea cauzei la data de 11.12.2019 pentru ca părţile să depună în scris punct de vedere referitor la oportunitatea sesizării ÎCCJ în temeiul art. 519 CPC.
Incheiere de sedinta din 23.10.2019