T**** K*****
PetentI************ D* P****** J******* B****
IntimatRespinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentul T**** K*****, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL de POLIŢIE al JUDEŢULUI BIHOR. Menţine procesul verbal seria PBHX nr. 279845 din data de 19.11.2019, ca legal şi temeinic. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 30.07.2020.
Hotarare 3064/2020 din 30.07.2020Având in vedere dispoziţiile art.396 C.proc. c, din lipsă de timp pentru deliberare; Amână pronunţarea în cauză pentru data de 30.07.2020, pronun?area solu?iei urmând a fi realizată prin punerea acesteia la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei. Pronunţată în şedinţa publică azi, 21 iulie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.07.2020suspendat de drept