N**** M******************
ReclamantC*** D* P***** S********* A M*********** A******* N********
PârâtAdmite în parte ac?iunea. Anulează în parte decizia nr. 74544D /25.02.2019 şi decizia nr 74544/05.04.2019 emisa de către intimata cu privire la suma de 2294 lei debit si exonerează contestatoarea de la plata acestei sume. Respinge în rest contestaţia ca neîntemeiata. Executorie provizoriu. Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei astăzi, 23.12.2019.
Hotarare 7477/2019 din 23.12.2019Admite cererea de suspendare a executării silite declanşate în baza deciziei nr 74544D /25.02.2019 şi deciziei nr 74544/05.04.2019, emise de către intimata până la soluţionarea definitiva a prezentului dosar. Cu apel în 5 zile de la pronuntare, care se va depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a. Amana pronuntarea asupra fondului cauzei la data de 23.12.2019. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei astăzi, 20.12.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.12.2019Amână pronunţarea la data de 20.12.2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată azi, 18.12.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.12.2019Admite cererea de ajutor public judiciar . Dispune scutirea contestatoarei de la plata cauţiunii în cuantum de 4660,8 lei. Fără cale de atac. Pronuntata azi, 12.12.2019 prin punerea solutiei la dispozitia partilor de catre grefa instantei.
Incheiere de sedinta din 12.12.2019Respinge proba cu expertiza contabila solicitata a de reclamant ca neconcludenta. Cu apel odata cu fondul. Acordă termen la data de 12.12.2019, CC26, orele 14:00, pentru a se depune de către reclamantă înscrisuri în vederea motivării cererii de ajutor public judiciar. Pronunţată azi, 05.12.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 05.12.2019