T*** A**********
Intimat ReclamantS* C******** S* V***** P*** A*** J*** P********* R** G**** S*** Ş* L* E***** G*** I****
Apelant PârâtRespinge apelul declarat de SC Comcereal SA, citată prin administratori judiciari R & I Group SPRL şi LD Expert Grup IPURL împotriva sentinţei civile nr. 2461 din 5.12.2018 a Judecătoriei Vaslui pe care o păstrează. Cu recurs în 30 zile de la comunicare, care se depune la prezenta instanţă. Executorie. Pronunţată azi, 4.12.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1905/2019 din 04.12.2019Respinge cererea de repunere pe rol formulată de intimata T*** A**********, menţine măsura suspendării cauzei şi trimite cauza în Arhivă la dosare suspendate. Cu drept de a formula cerere de recurs pe toată durata suspendării, cerere care se va depune la Tribunalul Vaslui. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 04 septembrie 2019.
Incheiere suspendare din 04.09.2019În baza art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, suspendă judecata cererii de apel formulată de SC COMCEREAL SA VASLUI PRIN ADM. JUD. PROVIZORIU ZRP INSOLVENCY SPRL ŞI LD EXPERT GRUP IPURL, împotriva sentinţei civile nr. 2461 din data de 05.12.2018, pronunţată de Judecătoria Vaslui în dosarul nr. 1878/333/2018. Cu recurs pe toată durata suspendării, care se depune la prezenta instanţă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 15.05.2019.
Incheiere suspendare din 15.05.2019