H****** D****** S*****
Petent PârâtŞ***** F*****
Intimat ReclamantŞ***** C*******
Intimat ReclamantŞ***** M*************
Intimat ReclamantŞ***** I*** M*****
Intimat ReclamantAdmite cererea având ca obiect îndreptarea erorii materiale formulată de petenta-pârâtă H****** D****** S*****, prin mandatar Vişan Filfteia, cu privire la sentinţa civilă nr. 99/07.02.2005, pronunţată de Judecătoria Puciosa în dosarul nr. 639/2004, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi Ş***** F*****, Ş***** C*******, Ş***** M************* şi Stefan Ilie Marius şi cu intimaţii-pârâţi Ştefan Olimpia, Ştefan I. Ion, Soreanu Lucica, Soreanu Liliana şi Tamaş Maria. Dispune îndreptarea erorii materiale din cuprinsul sentinţei civile nr. 99/07.02.2005, pronunţate de Judecătoria Pucioasa în dosarul cu nr. 639/2004, în sensul că se va reţine numele pârâtei ca fiind H****** D****** S*****, în loc de Hodorog Daniela, aşa cum în mod greşit s-a consemnat. Prezenta îndreptare de eroare se face în ambele exemplare ale hotărârii. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 07.11.2019.
Incheiere finala dezinvestire din 07.11.2019Faţă de lipsa de procedură cu intimaţii-reclamanţi Ş***** F*****, Ş***** C*******, Ş***** M************* şi Stefan Ilie Marius, şi cu intimaţii-pârâţi Ştefan Olimpia, Ştefan I. Ion, Soreanu Lucica, Soreanu Liliana şi Tamaş Maria amână judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 26.09.2019Refacerea procedurii de citare cu petenta; Amână cauza şi acordă termen la data de 26.09.2019, pentru îndeplinirea procedurii de citare cu petenta în vederea continuării judecăţii cauzei; Pronunţată în şedinţa publică din data de 25.07.2019.
Incheiere de sedinta din 25.07.2019