U******* A*********** T********** D*******
PetentH****** D******
IntimatAdmite cererea privind înlocuire amendă formulată de petenta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ DARABANI, prin Primar, în contradictoriu cu intimatul HAPLIUC DUMITRU, având ca obiect înlocuirea sancţiunii amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii. Înlocuieşte sancţiunea amenzii în cuantum neachitat de 200 lei stabilită în sarcina intimatul prin procesul-verbal de contravenţie serie PLD şi număr 0459 din data de 22.06.2017, încheiat de Poliţia Locală or. Darabani, prin reprezentant legal, cu sancţiunea prestării a 16 de ore de activitate în folosul comunităţii, la Primăria oraşului Darabani. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel putând fi depusă la Judecătoria Darabani. Pronunţată azi, 18 februarie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 205/2020 din 18.02.2020