C******* E****** S**
ReclamantT************ S**
PârâtRespinge ca rămasă fără obiect, în ceea ce priveşte debitul principal, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. CARGOSIM EXPRESS S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. TRISERV-TRANS S.R.L. Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. CARGOSIM EXPRESS S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. TRISERV-TRANS S.R.L. Obligă debitoarea să-i plătească creditoarei, dobânda legală penalizatoare aferentă debitului principal în sumă de 1333,79 lei, care se va calcula începând cu data de 27.11.2019 până la data achitării (28.07.2020), aferentă debitului principal de 2741,92 de lei care se va calcula începând cu data de 27.11.2019 până la data achitării (17.02.2020). Obligă debitoarea la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1290,29 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru (290,29 lei) şi onorariu de avocat proporţional cu pretenţiile admise, în sumă de 1000 lei. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 03.11.2020.
Hotarare 4868/2020 din 03.11.2020amână pronunţarea pentru data de 03.11.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.10.2020amână pronuntarea la data de 20.10.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.10.2020Amână pronunţarea în cauză pentru data de 06.10.2020, pronun?area solu?iei urmând a fi realizată prin punerea acesteia la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei. Pronunţată în şedinţa publică azi, 29 septembrie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.09.2020în vederea administrării probaţiunii încuviinţate
Incheiere de sedinta din 07.07.2020Suspendat de drept conform art. 412 alin. 1 pct. 8 C.pr.civ. raportat la art. 42 alin. 6 din Decretul Preşedintelui Romaniei nr. 195/16.03.2020