I**** N******
CondamnatAdmite propunerea de liberare condiţionată formulată de către Comisia privind individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în ceea ce priveşte acordarea liberării condiţionate a condamnatului I**** N******. În baza art. 60 al. 2 C.pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 C.p., dispune liberarea condiţionată a condamnatului I**** N****** din executarea pedepsei de 4 ani şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 23/2014 a Judecătoriei Făurei (mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 33/2015 emis de Serviciul Executari Penale). În baza art. 275 alin 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare în cuantum de 50 lei rămân în sarcina statului. În baza art. 275 al. 6 C.p.p. suma de 313 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu Simici Romeo va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiţiei către Baroul Brăila şi va rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.11.2019.
Hotarare 1817/2019 din 25.11.2019