D**** E****
ReclamantK*** S* P*** R*********** K*** R****** S**
PârâtB**** C********* R*****
PârâtB** S* A****** E********
PârâtRespinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Obligă reclamanta la plata către pârâta BCR SA a sumei de 1131,17 lei cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 30.10.2019.
Hotarare 6397/2019 din 30.10.2019PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Emite adrese către pârâtele B**** C********* R***** şi B** S* A****** E********, cu menţiunea de a depune la dosar răspunsurile la interogatorii şi va pune în vedere pârâtelor, prin apărător, să depună la dosar răspunsurile la interogatorii, sub aplicarea art. 358 Cpc. Revine cu adresă către intimata K*** S* P*** R*********** K*** R****** S**, cu menţiunea de a depune la dosar modalitatea în care s-au efectuat imputaţia plăţilor (rată principală + dobânzi + comisioane), inclusiv cele din executarea silită, la zi. Amână judecarea cauzei la data de 30.10.2019, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Septembrie 2019
Incheiere de sedinta din 25.09.2019PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul pârâtelor B**** C********* R***** şi B** S* A****** E********, iar pentru pârâtele B**** C********* R***** şi B** S* A****** E********, proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul reclamantei. Dispune citarea reclamantei, cu menţiunea ,, personal la interogatoriu”, sub aplicarea art. 358 Cpc. Pune în vedere pârâtelor, prin apărător să depună la dosar răspunsurile la interogatorii, sub aplicarea art. 358 Cpc. Emite adresă către pârâta B**** C********* R***** cu menţiunea de a comunica plăţile efectuate de reclamantă până la data declarării scadenţei anticipate şi modalitatea în care s-a efectuat imputaţia plăţilor în rată principal, dobânzi, comisioane, suma pentru care s-a declarat scadent anticipat creditul şi data declarării scadenţei anticipate. Emite adresă şi către pârâta K*** S* P*** R*********** K*** R****** S**, cu menţiunea de a comunica situaţia plăţilor efectuate de reclamantă după data cesiunii de creanţă şi modalitatea în care s-au efectuat imputaţia plăţilor, inclusiv cele din executarea silită, la zi. Prorogă discuţiile asupra expertizei, până când părţile vor preciza obiectivele propuse şi specialitatea, pentru a se aprecia asupra utilităţii probei. Amână judecarea cauzei la data de 25.09.2019, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Iunie 2019
Incheiere de sedinta din 19.06.2019