R******* I**** G*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 231/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea, privind pe inculpatul RĂVĂŞILĂ IONUŢ GEORGE, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplic. art. 41 alin. 1 Cod penal şi art. 38 alin. 1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul RĂVĂŞILĂ IONUŢ GEORGE. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.11.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara283/2019 din 04.11.2019