M******* B***** M*****
InculpatRespinge ca neîntemeiată propunerea formulată de procuror în dosar nr. 6264/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. În temeiul art. 227 Cod procedură penală raportat la art. 211 Cod procedură penală, dispune luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, de la data de 27.11.2019 până la data de 25.01.2020 faţă de inculpatul: - M******* B***** M***** .În baza art. 215 alin. (1) Cod de procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul M******* B***** M***** trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţă ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea – Poliţia municipiului Oradea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. (2) Cod de procedură penală, pe durata controlului judiciar, impune inculpatului M******* B***** M***** să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a judeţului Bihor; b) să nu comunice direct sau indirect cu persoana vătămată BARA HENDRE SAMANTA şi cu martorul REZMIVEŞ MIHĂIŢĂ. În baza art. 215 alin.(3) Cod de procedură penală atrage atenţia inculpatului M******* B***** M***** că, în caz de încălcare cu rea - credinţă a obligaţiilor ce îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestului preventiv. În baza art. 215 alin.(4) Cod de procedură penală supravegherea respectării de către inculpat a obliga?iilor care îi revin pe durata controlului judiciar se realizează de către Poliţia mun. Oradea, judeţul Bihor. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare cu inculpatul şi de la comunicare cu procurorul. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 27.11.2019, ora 14.50
Incheiere masuri preventive faza de UP 98/2019 din 27.11.2019