V*** N******
Intimat ReclamantC*** J******** D* P***** A****
Apelant PârâtRespinge apelul ca nefondat. Obligă pe apelantă la plata către intimat a cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei, după reducerea lor. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi 01.07.2020.
Hotarare 1454/2020 din 01.07.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, potrivit art.63 alin.11 din Decretul nr.240 din data de 14.04.2020 al Preşedintelui României, publicat în Monitorul Oficial nr.311 din 14.04.2020, raportat la Hotărârea nr.8 din 18.03.2020 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Piteşti, modificată şi completată prin Hotărârea nr.10/30.03.2020, prin care au fost stabilite cauzele de urgenţă deosebită, şi la dispoziţiile art.412 alin.8 Cod procedură civilă.
Amână judecarea cauzei la data de 15 aprilie 2020, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Se menţin măsurile procesuale dispuse la termenul anterior în privinţa relaţiilor solicitate de la SC Şapte Spice SA. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 05 februarie 2020, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă
Incheiere de sedinta din 05.02.2020Din oficiu, dispune suplimentarea probatoriului cu înscrisuri, prin obţinerea de relaţii de la operatorul economic în prestarea de servicii arhivistice, SC Servicii Arhive SRL şi fostul angajator al intimatului-reclamant SC Şapte Spice SA, în sensul de a preciza în mod expres dacă, potrivit Decretului nr.389/1972 cu modificările şi completările ulterioare, contribuţia de asigurări sociale a fost reţinută şi virată pentru salariile brute menţionate în adeverinţele nr.447 din 28.112018, respectiv nr.6748 din 22 noiembrie 2018, sau dacă în aceste salarii se regăsesc şi sume care au fost excluse de la plata contribuţiei de asigurări sociale, iar în situaţia în care nu de?in documente sau date pentru plata contribu?iilor asigurărilor sociale, să procedeze la defalcarea salariilor brute din adeverin?ă pe categorii (salarii, prime, sporuri, etc.). Se emit adrese către SC Servicii Arhive SRL şi SC Şapte Spice SA, în sensul celor de mai sus. Amână judecarea cauzei la data de 05 februarie 2020, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 Octombrie 2019, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă
Incheiere de sedinta din 16.10.2019