S******** N*******
ReclamantU******* M******* 0**** I*** (******** C***** M****** D* U****** D** I**** C***** I*** )*
PârâtAdmite acţiunea formulată şi modificată de reclamanta S******** N******* în contradictoriu cu pârâta Unitatea Militară 02534 Iaşi – Spitalul Clinic Militar de Urgen?ă ”Dr. Iacob Czihac” Ia?i. Obligă pârâta să încadreze reclamanta pe postul de asistent medical generalist cu studii superioare cu men?inerea gradului ?i func?iei de asistent ?ef Clinică Chirurgie, cu operarea în contractul individual de muncă a acestei încadrări, începând cu data de 10.01.2018. Obligă pârâta să achite reclamantei diferen?ele salariale aferente încadrării pe post cu studii superioare, începând cu data de 10.01.2018 ?i până la data de 21.05.2018. Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 3000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de avocat). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea şi motivele de apel se vor depune la Tribunalul Ia?i, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată astăzi, 10.03.2021, în condiţiile disp. art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 473/2021 din 10.03.2021Având nevoie în continuare de timp pentru a delibera, instanţa amână pronunţarea pentru data de 10.03.2021, pentru când soluţia va fi pusă la îndemâna părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.03.2021Amână pronun?area la data de 09. 03. 2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.03.2021Amână pronun?area pentru data de 02.03.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.02.2021Amână pronun?area pentru data de 17.02.2021, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.02.2021Amână pronun?area pentru data de 10.02.2021, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.01.2021Acordă termen pentru ca reclamanta să prezinte originalul fişei postului depusă în copie la dosar
Incheiere de sedinta din 07.10.2020Acorda termen la data de 07.10.2020, pentru audierea martorului.
Incheiere de sedinta din 18.06.2020termenul de judecată din data de 23.04.2020 a fost preschimbat la data de 18.06.2020
Din oficiu, în temeiul art. 230 Cod procedură civilă, preschimbă termenul de judecată din data de 23.04.2020 la data de 18.06.2020, cu citarea de îndată a tuturor păr?ilor cu men?iunile dispuse pentru termenul acordat, precum ?i cu men?iunea preschimbării termenului de judecată ca urmare a măsurilor de protejare a popula?iei împotriva răspândirii noului Coronavirus dispuse la nivel na?ional. Dată în Camera de Consiliu, astăzi, 13.03.2020.
Incheiere de sedinta din 13.03.2020Amână cauza la data de 23.04.2020 pentru citarea martorului lipsă la acest termen cu mandat de aducere ?i pentru citarea CNCD, cu comunicarea cererii.
Incheiere de sedinta din 27.02.2020Termen preschimbat
Admite proba testimonială.Acorda termen in vederea administrării probelor
Incheiere de sedinta din 27.11.2019Instanta uneste exceptia invocata prin întâmpinare cu fondul cauzei si acorda termen in vederea administrarii probatoriului admis in cauza.
Incheiere de sedinta din 02.10.2019Amână cauza pentru ca pârâta să aibă posibilitatea de a-şi pregăti apărarea faţă de cererea adiţională. Aceasta va depune la dosar întâmpinarea cu cel puţin 10 zile înainte de următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 19.06.2019