O*** M*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 cod procedură penală, condamnă pe inculpatul O.M. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere , prevăzută de art. 335 alin. 1 cod penal. În baza art. 88 alin. 3 cod penal, revocă amânarea aplicării pedepsei de 1 an închisoare, dispusă prin sentinţa penală nr. 281/08.03.2019, pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 29549/212/2018, definitivă prin neapelare la data de 01.04.2019 şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei de 1 an închisoare. În baza art. 39 alin. 1 lit. b cod penal, contopeşte pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 281/08.03.2019, pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 29549/212/2018, definitivă prin neapelare la data de 01.04.2019, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite, respectiv un spor de 4 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare. Pedeapsa astfel stabilită se va executa în regim de detenţie, conform art. 60 cod penal. În baza art. 72 cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reţinerii de la data de 06.06.2019 până la data de 07.06.2019. În baza art. 399 cod procedură penală, menţine măsura controlului judiciar dispusă cu privire la inculpat pentru o durată de 60 de zile, urmând a fi verificată cel mai târziu la data de 07.12.2019. Anulează formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 281/08.03.2019, pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 29549/212/2018, definitivă prin neapelare la data de 01.04.2019 şi dispune emiterea de noi forme de executare în baza prezentei hotărâri. Ia act că inculpatul a fost asistat de apărător ales. În baza art. 274 alin. 1 cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum total de 2300 lei, din care: 1500 lei cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale şi 800 lei cheltuieli judiciare în faţa instanţei de judecată. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 09.10.2019.
Hotarare 1244/2019 din 09.10.2019stabile?te termen pentru deliberare şi pronunţare, data de 09.10.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.10.2019imposibilitate prezentare apărător, va amana cauza la 04.10.2019
Incheiere de sedinta din 06.09.2019