F****** C* I****
InculpatP** A*****
Parte civilăÎn temeiul art. 228 alin.1, art. 229 alin. 1, lit. b, d Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, art. 396 alin. 10 cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul FILIPAN IONUŢ, în prezent aflat în Penitenciarul Baia Mare, la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 2 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 2480/29.08.2018 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin Decizia penală nr. 1163/16.10.2018 a Curţii de Apel Cluj în componentele de 1 an închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an închisoare. În temeiul art. 38 alin. 1 cod penal, rap. la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele de mai sus cu pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre, în pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse, rezultând o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 104 alin. 2 Cod penal, rap. la art. 43 alin. 2 Cod penal, revocă beneficiul liberării condiţionate pentru restul neexecutat de 170 de zile din pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 185/16.05.2017 a Judecătoriei Târg Lăpuş, definitivă prin neapelare la data de 06.06.2017 şi dispune executarea acestui rest alături de pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată anterior, urmând ca inculpatul să execute în final, pedeapsa de 2 ani, 6 luni şi 170 de zile de închisoare. În baza art. 72 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi a arestului preventiv de la 07.06.2018 la zi. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în baza Sentinţa penală nr. 2480/29.08.2018 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin Decizia penală nr. 1163/16.10.2018 a Curţii de Apel Cluj şi dispune emiterea unui nou mandat conform prezentei. În temeiul art. 25 Cod de procedură penală, rap. la art. 23 alin. 3 Cod de procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 600 de lei reprezentând despăgubiri civile către partea civilă P** A*****. Dispune păstrarea la dosarul cauzei a plicului sigilat înregistrat la poziţia nr. 11/2019 din Registrul de Mijloace de Probă al Judecătoriei Baia Mare. În baza art. 274 alin. (1) Cod de procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 350 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, suma de 1495 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, urmând a fi achitată din fondurile Ministerului Justiţiei către av. Pop Oana. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 13.06.2019.
Hotarare 2395/2019 din 13.06.2019pt 13.06.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.06.2019