C******* A******
Apelant IntimatU** - C***** P*******
Intimat ApelantRespinge, ca inadmisibil, apelul incident formulat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Pochidia, prin Primar. Admite apelul formulat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Pochidia, prin Primar, împotriva sentinţei civile nr. 412/2019 din 09 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Vaslui, Secţia civilă, hotărâre pe care o schimbă în parte. Respinge acţiunea formulată de reclamanta C******* A****** în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Pochidia, prin Primar. Obligă reclamanta C******* A****** să-i plătească pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Pochidia, prin Primar, suma de 8.583 lei, cheltuieli de judecată la fond. Respinge apelul formulat de reclamanta C******* A****** împotriva sentinţei civile nr. 412/2019 din 09 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Vaslui, Secţia civilă. Respinge cererea Unităţii Administrativ Teritoriale Comuna Pochidia, prin Primar, vizând obligarea lui C******* A****** la plata cheltuielilor de judecată în apel. Cu drept de recurs la ÎCCJ în termen de 30 de zile de la comunicare, recurs ce se va depune la Curtea de Apel Iaşi. Pronunţată astăzi, 02 decembrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 705/2019 din 02.12.2019Amână pronunţarea la data de 02.12.2019. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.11.2019Amână pronunţarea la data de 18.11.2019. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.11.2019Amână pronunţarea la data de 4.11.2019. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.10.2019