H******** W******
ReclamantF**** I****
PârâtF**** I****
PârâtF**** S**
PârâtF****** M****
PârâtHot.914/29.07.2020 Respinge acţiunea formulată de reclamantul H******** W******, în contradictoriu cu pârâţii F**** I****, F**** I**** ,F**** S**, F****** M****, Fogel Laie măr.Iancu Kahan, Fogel Moise, Fogel Vigder, Fogel Beri şi Fogel Marie măr. Fischman Samuel- cu domiciliu necunoscut, reprezentaţi prin curator av. Iuscu Viorica Fără cheltuieli de judecată Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Vişeu de Sus. Pronunţată în 29 iulie 2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 914/2020 din 29.07.2020Amână pronunţarea în cauză la data de 29 iulie 2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.07.2020În temeiul art.42 alin. 6 din Anexa nr.1 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 şi art. 63 din Decretul Preşedintelui României 240/14.04.2020, raportat la Hot. Nr. 26/30 martie 2020 a Colegiului de conducere a Curţii de Apel Cluj, pe durata stării de urgenţă judecarea prezentei cauze este suspendată de plin drept, urmând ca procedura judiciară să fie reluată, din oficiu, după încetarea stării de urgenţă.
Amână judecarea cauzei la data de 23 aprilie 2020, termen dat în cunoştinţă reclamantului prin reprezentant avocat şi curatorului av. Iusco Viorica. Se citează pârâţii F**** I****, F**** I****, F**** S**, F****** M****, Fogel Laie Iancu Kahan, Fogel Moise, Fogel Vigder, Fogel Berl, Fogel Marie măr. Fischman Samuel prin publicitate, respectiv prin afişare la uşa instanţei, pe portalul instanţei şi prin publicarea citaţiei într-un ziar central, de largă răspândire. Reclamantul va face demersurile publicării citaţiei pârâţilor cu domiciliu necunoscut în ziar şi va depune la dosar dovada îndeplinirii procedurii. Prorogă verificarea/stabilirea competenţei în soluţionarea pricinii pentru următorul termen.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020- cauza înregistrată în dosar nr. 1916/336/2019 având ca obiect succesiune a primit termen de judecată la data de 12 martie 2020
Amână judecarea cauzei la data de 30 ianuarie 2020, termen dat în cunoştinţă reclamantului prin reprezentant avocat şi curatorului av. Iusco Viorica. Se citează pârâţii F**** I****, F**** I****, F**** S**, F****** M****, Fogel Laie Iancu Kahan, Fogel Moise, Fogel Vigder, Fogel Berl, Fogel Marie măr. Fischman Samuel prin publicitate, respectiv prin afişare la uşa instanţei, pe portalul instanţei şi prin publicarea citaţiei într-un ziar central, de largă răspândire. Reclamantul va face demersurile publicării citaţiei pârâţilor cu domiciliu necunoscut în ziar şi va depune la dosar dovada îndeplinirii procedurii. Reclamantul va face dovada achitării remuneraţiei curatorului av. Iusco Viorica, în cuantum de 300 lei. Prorogă verificarea/stabilirea competenţei în soluţionarea pricinii pentru următorul termen.
Incheiere de sedinta din 19.12.2019