U****** P************* D* F******** D** R***********
ReclamantS* P******* M********* S**
PârâtRespinge cererea de îndreptare a erorii materiale, ca neîntemeiată. Cu apel in 30 de zile de la comunicare la Curtea de Apel Bucure?ti. Apelul se depune la Tribunalul Bucure?ti. Pronunţată azi, 26.03.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 26.03.2021Admite în parte acţiunea. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 292,04 lei, remuneraţie unică echitabilă, reprezentând drepturi conexe patrimoniale cuvenite producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora în spaţiile deţinute de pârâtă, actualizată, începând cu data de 01.01.2019-31.12.2019. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 60,24 lei, penalităţi de întârziere calculate până la data de 26.05.2020 şi în continuare penalităţi de 0,1% pe zi întârziere, până al achitarea integrala a debitului Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 180,64 lei reprezentând drepturi conexe patrimoniale cuvenite autorilor de opere audiovizuale în spaţiile deţinute de pârâtă, actualizată, pentru perioada de 01.01.2019-31.12.2019.. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2,55 lei, dobânda legală calculate până la data de 26.05.2020 şi în continuare dobânda legală, până al achitarea integrala a debitului. Respinge în rest acţiunea. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1100 lei, cheltuieli de judecată. Cu apel in 30 de zile de la comunicare la Curtea de Apel Bucure?ti. Apelul se depune la Tribunalul Bucure?ti. Pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi 01.07.2020.
Hotarare 711/2020 din 01.07.2020Amână pronunţarea pentru data de 01.07.2020. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.06.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.06.2020Suspendat de drept conform art. 63 alin. 11 din Decretul Preşedintelui României 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României.
Rezolutie din 29.04.2020Faţă de Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor Tribunalului Bucureşti din data de 03.02.2020 prin care se reconfirma dispoziţiile Hotărârii nr. 2/21.01.2020 date de Adunarea Generală a Judecătorilor Tribunalului Bucureşti, va amâna cauza.
Incheiere de sedintaPentru a se lua cunoştinţă de întâmpinare
Incheiere de sedinta din 12.12.2019