S******* L******
CondamnatDispune emiterea unei adrese către Pnt. Mioveni în vederea comunicării mandatul în executarea căruia se află petentul şi să comunicaţi data încarcerării petentului, câte zile a executat până în prezent, dacă a fost folosit la muncă iar in caz afirmativ câte zile au fost executate ca urmare a muncii prestate, care a fost comportamentul petentului pe perioada detenţiei, dacă a fost luat în discuţie de catre Comisia de propuneri pentru liberare conditionată, în caz afirmativ urmând a fi înaintat si procesul verbal întocmit, dacă petentul a mai formulat alte cereri de liberare condiţionată. Încuviinţează cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public şi acordă un nou termen de judecată pentru pentru a se emite adresă către Baroul Argeş în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru petentul-condamnat. Amână judecarea cauzei la data de 08.04.2020. Cu drept de contestaţie. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Februarie 2020.
Incheiere de sedinta din 19.02.2020Încuviin?ează cererea reprezentantului Ministerului Public ?i dispune reluarea procedurii de citare cu petentul-condamnat. Amână judecarea cauzei la data de 19.02.2020. Cu drept de contesta?ie. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Ianuarie 2020.
Incheiere de sedinta din 08.01.2020În baza art. 107 al. 3 din HCSM nr. 1375/2015 înaintează prezenta cauză primului complet investit, ce a luat act de retragerea unei cereri similare formulată de acelaşi petent, respectiv completului de judecată C4 penal. Acordă termen la data de 08.01.2020. Cu drept de contestaţie. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 decembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 10.12.2019