E***** E****
ReclamantC*** J******** D* P***** I****
PârâtRespinge excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiată. Constată dreptul reclamantei de recunoaştere ca timp util la pensie a perioadei 1975-1985 în care a lucrat la C.A.P Chiajna şi a realizat un număr de 5069 norme. Obligă pârâta să emită Decizie şi să plătească reclamantei drepturi de pensie pentru limită de vârstă începând cu data de 06.12.2016 cu luarea în considerare a perioadei 1975-1985 ca fiind lucrată în cadrul C.A.P. Chiajna. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Ilfov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi,20.11.2019.
Hotarare 3988/2019 din 20.11.2019Amână cauza la data de 20.11.2019, în vederea audierii martorului propus.
Incheiere de sedinta din 23.10.2019