A******** S****** P***** E*******
PetentAdmite cererea formulată de petenta ASOCIAŢIA „SPRIJIN PENTRU EDUCAŢIE”, cu sediul în comuna Miceşti, str. Principală, în incinta Şcolii Gimnaziale nr.1 Miceşti, sala de bibliotecă, judeţ Argeş. Dispune înscrierea petentei în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor aflat la Grefa Judecătoriei Piteşti. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare pentru petentă şi pentru Ministerul Public. Pronunţată în şedinţa publică de la 09.01.2020.
Incheiere finala dezinvestire din 09.01.2020Amână cauza la data de 09.01.2020 – C 4-4 Asociaţii şi Fundaţii, ora 9,00, sala 3, pentru când pune în vedere petentei, sub sancţiunea suspendării cauzei potrivit disp. art. 242 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, prin citaţie, să remedieze următoarele neregularităţi, respectiv: - să refacă contractul de comodat în sensul de a se stipula la finalul acestuia că asociaţia, prin reprezentant, are calitatea de comodatar; - să refacă statutul şi actul constitutiv în ceea ce priveşte sediul asociaţiei, în raport de conţinutul contractului de comodat, existând neconcordanţă între art. 4 alin.1 şi 2 din statut şi art. 4 şi art6 din actul constitutiv, precum şi în ceea ce priveşte componenţa Consiliului Director (art.8.2 din actul constitutiv şi art.20 alin1 din statut), urmând a fi depuse în 3 exemplare fiecare (un original şi 2 copii legalizate); - să se depună declaraţie pe propria răspundere, încheiată în formă autentică, a persoanei care, în temeiul alin. (1), formulează cererea de înscriere, care cuprinde datele de identificare ale beneficiarilor reali ai asociaţiei, în sensul reglementărilor din domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului, astfel cum prevede art.7 alin.2 litera c1 şi c2 din OG nr.26/2000; - să depună dovada patrimoniului în original fişele de cazier fiscal actualizate ale membrilor fondatori, având în vedere că cele depuse la dosar vor expira până la următorul termen, iar acestea trebuie să fie valabile la data pronunţării încheierii de acordare a personalităţii juridice; Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Decembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 12.12.2019