R******** S**
ReclamantD******* L*****
PârâtRespinge ca nefondată, acţiunea civilă formulată de reclamanta R******** S**, în contradictoriu cu pârâtul D******* L*****, având ca obiect ac?iune în răspundere civilă delictuală pentru fapta animalului. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Chişineu Criş şi se va judeca la Tribunalul Arad. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor, prin mijlocirea grefei instan?ei, azi, 16 iunie 2020.
Hotarare 161/2020 din 16.06.2020În baza Decretului nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi a dispoziţiilor art. 42 alin. 6 din Anexa 1 la Decret, precum şi a Hotărârilor nr. 257/17.03.2020 şi nr. 417/24.03.2020 a CSM-Secţia pentru Judecători, constată suspendarea de drept a judecării prezentei cauze pe durata stării de urgenţă. În temeiul dispoziţiilor art. 42 alin. 8 din Anexa 1 la Decretul nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, instanţa de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenului de judecată şi citarea părţilor.
Rezolutie din 31.03.2020Amână judecarea cauzei la data de 31.03.2020, ora 11:00 pentru revenire cu adrese.
Incheiere de sedinta din 03.03.2020Amână judecarea cauzei la data de 03.03.2020, ora 11:00 pentru emitere adrese.
Incheiere de sedinta din 04.02.2020Amână judecarea cauzei la data de 04.02.2020, ora 09:00 pentru emitere adresă.
Incheiere de sedinta din 03.12.2019Amână jucarea cauzei la data de 03.12.2019, ora 10:00 pentru administrare probatiune.
Incheiere de sedinta din 08.10.2019