B**** N****** R******
InculpatP*** N****** C*******
InculpatA********* G*** - C******
Parte vătămatăB**** N******
Reprezentant legalB**** N****
Reprezentant legalConstată îndeplinită procedura prevăzută de dispoziţiile art. 511 Cod procedură penală, privind măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe o durată de 4 luni, aplicată prin sentinţa penală nr.476 din 30.04.2020,inculpatului minor B**** N****** R******. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, de la 06.07.2020.
Incheiere de sedinta din 06.07.2020Admite sesizarea din oficiu pentru îndreptarea erorilor materiale. În temeiul art. 278 C. pr. pen., dispune îndreptarea erorilor materiale strecurate în minuta şi dispozitivul sentinţei penale nr. 476/30.04.2020 a Judecătoriei Bacău, în sensul că alineatele 3 şi 8 se vor modifica şi vor avea următorul cuprins: Alineatul 3: „În temeiul art. 72 C. pen., deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului, durata reţinerii de 24 de ore din data de 18.11.2019 şi a arestării preventive de la data de 19.01.2020 la zi.”, în loc de: „În temeiul art. 72 C. pen., deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului, durata arestării preventive de la data de 19.01.2020 la zi.”, cum din eroare s-a trecut. Alineatul 8: „Constată că inculpatul B a fost reţinut 24 de ore la data de 18.11.2019.”, în loc de: „Constată că inculpatul B a fost reţinut 24 de ore la data de 08.11.2019”, cum din eroare s-a trecut. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.05.2020.
Incheiere indreptare eroare materiala din 11.05.2020Condamnă inculpatul, pentru tentativă la infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 32 al. 1, raportat la art. 228 al. 1 – art. 229 al. 1 lit. b şi d C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. d şi a art. 41 al. 1 şi art. 43 al. 5 C. pen. şi a art. 396 al. 10 C. pr. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare. În temeiul art. 399 C. pr. pen., menţine măsura arestului preventiv faţă de inculpatul. În temeiul art. 72 C. pen., deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului, durata arestării preventive de la data de 19.01.2020 la zi. În temeiul art. 114 al. 1 şi art. 120 C. pen. aplică măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 4 luni, inculpatului, trimis în judecată pentru tentativă la infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 32 al. 1, raportat la art. 228 al. 1 – art. 229 al. 1 lit. b şi d C. pen., cu aplicarea art. 113 alin. 3 C. pen. şi a art. 396 al. 10 C. pr. pen. În temeiul art. 121 al. 1 lit. a şi e şi 3 C. pen., impune minorului respectarea obligaţiilor de a urma un curs de pregătire şcolară şi de a se prezenta la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta, supravegherea executării acestor obligaţii urmând a se face sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Bacău. Atrage atenţia inculpatului minor asupra dispoziţiilor art. 123 C. pen. În temeiul art. 242 al. 1 C. pr. pen., revocă măsura preventivă a controlului judiciar luată în cauză faţă de inculpatul. Constată că inculpatul a fost reţinut 24 de ore la data de 08.11.2019. În temeiul art. 19 cu 397 al. 1 C. pr. pen. şi al art. 1357 C. civ., ia act că persoana vătămată nu s-a constitut parte civilă în cauză. Ia act că inculpaţii au fost asistaţi de avocaţi din oficiu. În temeiul art. 274 al. 2 C. pr. pen., obligă inculpaţii să plătească fiecare suma de câte 450 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 350 lei către Ministerul Public şi câte 100 lei către Ministerul Justiţiei. În temeiul art. 275 al. 6 C. pr. pen., onorariile avocaţilor din oficiu vor fi achitate din fondurile statului. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.04.2020.
Hotarare 476/2020 din 30.04.2020acorda termen la data de 30.04.2020
Incheiere de sedinta din 09.04.2020termen 09.04.2020
Incheiere de sedinta din 26.03.2020