B** F**************
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 C.proc.pen., constată legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală din rechizitoriul nr. 587/P/2019 din data de 11.09.2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Şimleu Silvaniei, privind pe inculpatul BFA fără antecedente penale, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin (1) din Codul penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul BFA. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu din data de 11.11.2019.
Hotararecameraconsiliu373/2019 din 11.11.2019