T******** A********
InculpatT******** M****
InculpatAdmite cererile inculpaţilor: T******** A******** ?i T******** M**** de judecare a cauzei în procedura recunoaşterii învinuirii potrivit dispoziţiilor art. 374 alin. (4) şi art. 375 alin. (1) şi (2) Cod proc. pen. raportat la art. 396 alin. (10) Cod proc. penală. 1. În baza art. 2 alin. (1) ?i alin. (2) din Legea nr. 143/2000 (republicată) cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, art. 15 din Legea nr. 143/2000 (republicată) şi art. 396 alin. (10) Cod procedură penală: - condamnă pe inculpatul T******** A******** la o pedeapsă principală de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) Cod penal pe o durată de 2 ani pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc ?i de mare risc în formă continuată, faptă săvârşită în perioada noiembrie 2018 – ianuarie 2019. În baza art. 54 Cod penal şi art. 65 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) Cod penal şi anume: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani ?i 6 luni stabilit potrivit dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul T******** A******** trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Brăila, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) Cod penal impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de probaţiune Brăila sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliul Local Municipal Brăila - Serviciul de utilitate publică, administrare şi gospodărire locală Brăila sau la Biblioteca Jude?eană, „Panait Istrati” (instituţii stabilite alternativ de instanţa de judecată după consultarea Bazei instituţiilor din comunitate de pe site-ul Ministerului Justiţiei) pe o perioadă de 80 zile lucrătoare, sub coordonarea Serviciul de probaţiune Brăila. În baza art. 404 alin. (2) Cod proc. penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi a consecinţelor ce decurg din aceasta. În baza art. 72 Cod penal din pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare deduce durata re?inerii de 24 ore din data de 09.01.2019 ?i durata arestului la domiciliu din perioada 10.01.2019 – 20.05.2019. 2. În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 (republicată) cu aplicarea art. 15 din Legea nr. 143/2000 (republicată) şi art. 396 alin. (10) Cod procedură penală: - condamnă pe inculpatul T******** M**** la o pedeapsă principală de 1 an ?i 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) Cod penal pe o durată de 2 ani pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc, faptă săvârşită în perioada noiembrie-decembrie 2018. În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (republicată) cu aplicarea art. 15 din Legea nr. 143/2000 (republicată) şi art. 396 alin. (10) Cod procedură penală: - condamnă pe inculpatul T******** M**** la o pedeapsă principală de 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de de?inere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, faptă săvârşită luna ianuarie 2019. În baza art. 38 alin. (1) Cod penal şi art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal dispune contopirea pedepselor principale aplicate de 1 an ?i 10 luni închisoare ?i 3 luni închisoare, inculpatul T******** M**** urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an ?i 10 luni închisoare la care se va adăuga un spor de pedeapsă de 1 lună închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată, în total va executa o pedeapsă principală rezultantă de 1 an ?i 11 luni închisoare. În baza art. 45 alin. (1) Cod penal alături de pedeapsa principală de 1 an ?i 11 luni închisoare inculpatul va executa şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) ?i lit. b) Cod penal şi anume: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani. În baza art. 54 Cod penal şi art. 65 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) ?i lit. b) Cod penal şi anume: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani ?i 2 luni stabilit potrivit dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul T******** M**** trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Brăila, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) Cod penal impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune Brăila sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliul Local Municipal Brăila - Serviciul de utilitate publică, administrare şi gospodărire locală Brăila sau la Biblioteca Jude?eană, „Panait Istrati” (instituţii stabilite alternativ de instanţa de judecată după consultarea Bazei instituţiilor din comunitate de pe site-ul Ministerului Justiţiei) pe o perioadă de 60 zile lucrătoare, sub coordonarea Serviciul de probaţiune Brăila. În baza art. 404 alin. (2) Cod proc. penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi a consecinţelor ce decurg din aceasta. În baza art. 72 Cod penal din pedeapsa principală de 1 an ?i 11 luni închisoare deduce durata re?inerii de 24 ore din data de 09.01.2019 ?i durata arestului la domiciliu din perioada 10.01.2019 – 20.05.2019. În baza art. 399 alin. (3) lit. b) Cod proc. penală ?i art. 241 alin. (11) constată încetată de drept măsura arestului la domiciliu luată fa?ă de inculpa?ii T******** A******** ?i T******** M****, la data pronun?ării prezentei hotărâri, respectiv la data de 20.05.2019. În baza art. 7 în referire la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 – privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpaţii T******** A******** ?i T******** M**** în vederea introducerii profilului genetic al acestora în Sistemul Naţional de Date Genetice. * * * În baza art. 404 alin. (4) lit. c) Cod proc. penală men?ine măsura sechestrului asigurator dispusă prin: - Ordonanţa de instituirea sechestrului asigurător din 18.01.2019 dată de procurorul din cadrul Direc?iei de Investigare a Infrac?iunilor de Criminalitate Organizată ?i Terorism – Biroul Teritorial Brăila în dosarul nr. 141/D/P/2018 asupra sumei de 1.150 lei apar?inând inculpatului T******** A********. În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (republicată) dispune confiscarea specială de la inculpa?i în folosul statului a următoarelor droguri: Un comprimat care con?ine MDMA, rămas după efectuarea analizelor de laborator, depusă la camera de corpuri delicte a Inspectoratului General al Poli?iei Române – Direc?ia Cazier Judiciar, Statistică ?i Eviden?ă Operativă - R.C.T.S. nr. 768528 din data de 18 decembrie 2018 al Laboratorului Central de Analiză ?i Profil al Drogurilor; - Cantitatea de 6,6 grame pulbere care con?ine cocaină ?i lidocaină (proba nr. 2), rămasă după efectuarea analizelor de laborator, depusă la camera de corpuri delicte a Inspectoratului General al Poli?iei Române – Direc?ia Cazier Judiciar, - R.C.T.S. nr. 4041315 din 29.01.2019 a Laboratorului de Analiză ?i Profil al Drogurilor Constan?a; - grinderele (probele nr. 3 ?i 4) în care s-a pus în eviden?ă Tetrahidrocannabinol (THC), rămase după efectuarea analizelor de laborator, depusă la camera de corpuri delicte a Inspectoratului General al Poli?iei Române – Direc?ia Cazier Judiciar, - R.C.T.S. nr. 4041315 din 29.01.2019 a Laboratorului de Analiză ?i Profil al Drogurilor Constan?a; În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (republicată), în referire la art. 574 lit. d) Codul proc. penală dispune distrugerea drogurilor confiscate (arătate mai sus), cu păstrarea de contraprobe. În temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 (republicată) dispune confiscarea de la inculpatul T******** A******** în folosul statului a sumei de 140 lei, plătită de investigatorul sub acoperire, pentru opera?iunea de cumpărare a drogurilor. În baza art. 272-274 Cod proc. penală stabileşte obligaţia de plată a cheltuielilor judiciare către stat, după cum urmează: - obligă pe inculpatul T******** A******** la plata sumei de 1.750 lei cheltuieli judiciare către stat; - obligă pe inculpatul T******** M**** la plata sumei de 1.500 cheltuieli judiciare către stat; - suma de 180 lei reprezentând 1/4 din onorariul avocatului din oficiu în dosarul de urmărire penală pentru inculpatul T******** M****, rămâne în sarcina statului. Dispune avansarea din fondul Ministerului Justiţiei a sumei de 180 lei către avocat Nedelcu George Aurel, reprezentând 1/4 din onorariul avocatului din oficiu în dosarul de urmărire penală pentru inculpatul T******** M**** [delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 234 din 10.01.2019 eliberată de Baroul Brăila]. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 121/2019 din 20.05.2019Amână pronun?area la data de 20.05.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.05.2019pentru lipsă apărători ale?i.
Incheiere de sedinta din 10.05.2019pentru rela?ii D.IICOT BRAILA
Incheiere de sedinta din 19.04.2019