B****** R***************
InculpatÎn baza art. 485 alin. 1 lit. a Cod procedură penală admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 11.09.2019 de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhu?i cu inculpatul B R-A, cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influen?a alcoolului, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod penal ?i pentru săvâr?irea infrac?iunii de părăsire a locului accidentului, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 338 alin. 1 Cod penal. Condamnă inculpatul B R A pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influen?a alcoolului, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod penal, pedeapsa de 1 an închisoare. Condamnă inculpatul B R-A pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 338 alin. 1 Cod penal, pedeapsa de 2 ani închisoare. În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 2 ani, la care se adaugă sporul obligatoriu de 4 luni închisoare reprezentând o treime din totalul celeilalte pedepse stabilite, în final inculpatul având de executat pedeapsa rezultanta de 2 ani ?i 4 luni închisoare. În temeiul art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei rezultante de 2 ani ?i 4 luni închisoare aplicata inculpatului în prezenta cauza. În baza art. 92 alin. 1 şi 2 C. pen. stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani ce se va calcula începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Conform art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul B R-A trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b C. pen. obligă pe inculpatul B****** R*************** să frecventeze un program de reintegrare sociala derulat de catre Serviciul de Probaţiune Bacau sau organizat în colaborare cu instituţiile din comunitate. Potrivit art. 93 alin. 3 C. pen, pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatului B R-A să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile în cadrul primăriei din localitatea unde locuieşte efectiv, respectiv în cadrul Primariei Buhu?i sau în cadrul Primariei Municipiului Bacău, cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Conform art. 94 alin. 3 C. pen., Serviciul de Probaţiune Bacău va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute de art. 93 alin. 2 lit. b şi alin. 3 C. pen. Potrivit art. 404, alin. 2 C. proc. Pen. şi art. 91 alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatului B R-A asupra dispoziţiilor art. 96 alin. 1, 2, 4 ?i 6 C. pen., în sensul că: a) dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei; b) dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; c) dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, condiţii în care pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară; d) dacă infrac?iunea ulterioară este săvâr?ită din culpă, instan?a poate men?ine sau revoca suspendarea executării silite sub supraveghere. În cazul revocării, dispozi?iile alin. 1, alin. 4 ?i alin. 5 se aplică în mod corespunzător. În temeiul art. 272 C. proc. pen. şi art. 274 alin. 1 şi 2 C. proc. pen., obligă inculpatul B R-A la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei aferentă fazei de urmărire penală şi 50 lei aferentă fazei de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.11.2019. PREŞEDINTE
Hotarare 146/2019 din 11.11.2019