K***** I***** I********** R* S***
ReclamantN***** V****** N*****
PârâtRespinge ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de pârât. Admite, în parte, cererea. Obligă pârâtul la plata sumei totale de 457,76 lei formată din 187,09 lei reprezentând contravaloare servicii de telecomunica?ii, 205,93 lei reprezentând rest plată terminal achiziţionat cu plata preţului în rate şi suma de 64,74 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate conform contractului pe facturile lunare, în cuantum de 0,5%/zi, penalităţi ce urmează a fi calculate în continuare la debitul principal de 187,09 lei, începând cu data formulării cererii, 08.10.2019 şi până la data achitării integrale a debitului. Obligă pârâtul la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie. Numai cu drept de apel, în termen de 30 de zile, începând cu data comunicării, care se va depune la Judecătoria Galaţi. Cercetată în camera de consiliu. Pronunţată cu punerea soluţiei la dispoziţia părţilor cu mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 09.10.2020.
Hotararecameraconsiliu1157/2020 din 09.10.2020Amână pronunţarea la data de 09.10.2020, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 25.09.2020, cu punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.09.2020Amână pronunţarea la data de 25.09.2020, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 11.09.2020, cu punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.09.2020Amână pronunţarea la data de 11.09.2020, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 28.08.2020, cu punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.08.2020Amână pronunţarea la data de 28.08.2020, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 14.08.2020, cu punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.08.2020Amână pronunţarea la data de 14.08.2020, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 05.08.2020, cu punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.08.2020Amână pronunţarea la data de 05.08.2020, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în ?edin?ă în camera de consiliu, astăzi, 21.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.07.2020Încuviinţează cererea de amânare ?i acordă termen la data de: 21.07.2020.
Incheiere de sedinta din 23.06.2020