K***** I***** I********** R* S*
ReclamantB**** M**** A*******
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta K***** I***** I********** R* S*, cu sediul în Bucureşti, str. Invingatorilor, nr. 24, et. 6, Sector 3 în contradictoriu cu pârâta Barbu Maria Antoneta, cu domiciliul în Ploie?ti, str. Troienelor nr. 3, bl. 46C, ap. 27, jud. Prahova. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 392,14 lei, reprezentând contravaloare servicii de telecomunicaţii şi suma de 111,68 lei, reprezentând penalităţi de întârziere contractuale calculate până la data cesionării creanţei. Obligă pârâta să plătească reclamantei dobânda legală penalizatoare de la data de 17.05.2016 până la data achitării integrale a debitului datorat. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Ploieşti, în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 25.11.2019.
Hotarare 9249/2019 din 25.11.2019Amână pronunţarea pentru data de 25.11.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.11.2019