I***** D*** F****** A** c* s***** a*** l* I***** R S***
ReclamantM**** A****** V******** M****
PârâtAdmite în parte„ cerere de valoare redusă ” formulată de reclamanta Intrum Debt Finance AG (fostă Intrum Justiţia Debt Finance AG), , în contradictoriu cu debitoarea M**** A****** V******** M****. Obligă pârâta să plătească reclamanteiei suma de 364,54 lei, reprezentând contravaloare servicii prstate conform facturilor fiscale emise de Orange ROMÂNIA SA la care se adaugă suma de 36,4 lei reprezentând penalită?i de întârziere conform contractului. Respinge cererea cu privire la plata sumei de 996 lei cu titlu de despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului, ca neîntemeiată. Admite în parte cererea reclamantei privind obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecată. Obligă paratul să plătească creditoarei suma de 20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând o parte din valoarea taxei judiciare de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apelul va fi depus la Judecătoria Mizil. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 16.10.2019.
Hotarare 1072/2019 din 16.10.2019