P******** M*****
InculpatÎn baza art. 396 alin.1, 4 rap. la art. 396 alin. 10 C. proc. pen. condamnă pe inculpatul, P.M. la următoarele pedepse: -1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prevăzută de art. 336 alin. 1 C. pen. -1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prevăzută de art. 336 alin. 1 C. pen. -7 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. 2 C. pen. În baza art. 67 alin. (1) C. pen. interzice inculpatului pe lângă fiecare pedeapsă principală, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.p., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de vehicule, pe o perioadă de 2 ani, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 C. pen. aplică inculpatului pe durata executării fiecărei pedepse principale, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.p., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de vehicule. Constată că pedepsele aplicate prin prezenta se află în concurs. În baza art. 39 alin. 1, lit. b C. pen., contopeşte pedepsele principale stabilite prin prezenta, în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, sporită cu 7 luni închisoare, reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse, în total 2 an şi 1 lună închisoare. În baza art. 45 alin. alin. 3 lit. a şi alin. 5 C.p., contopeşte pedepsele complementare şi accesorii aplicate prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute pe lângă pedeapsa rezultantă, de 2 ani şi 1 lună închisoare: -pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.p., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de vehicule, pe o perioadă de 2 ani, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. - pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.p., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de vehicule. În temeiul art. 91 C.p. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani şi 1 lună închisoare, precum şi a pedepsei accesorii, iar în temeiul art. 92 alin. 1 C.p. fixează termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni. Pe durata termenului de supraveghere obligă pe inculpat să respecte următoarele măsuri de supraveghere, prevăzute de art. 93 alin. 1 lit. a - e C.p.: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Conform art. 93 alin. 2 lit. b C.p. impune inculpatului, P.M. pe durata termenului de supraveghere, obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Argeş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Potrivit art. 93 alin. 3 C.p., în termenul de supraveghere, inculpatul, P.M. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, respectiv în cadrul Primăriei mun. Piteşti ori în cadrul Muzeului Judeţean Argteş. În baza art. 583 C.p.p. şi art. 96 C.p. atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau al nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse. Constată că faţă de inculpat a fost dispusă măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, în perioada 07.11.2019, ora 16:00-08.11.2019, ora 16:00. În temeiul art. 274 alin 1 C.p.p. obligă pe inculpat să achite către stat suma de 600 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300 de lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică de la 30.07.2020.
Hotarare 901/2020 din 30.07.2020În temeiul art. 391 alin.1 C.pr.pen. rămâne în pronunţare până la data de 30.07.2020. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.07.2020Încuviinţează, ca fiind dovedita si prima de acest gen, cererea de imposibilitate de prezentare formulată de apărătorul inculpatului si acorda un nou termen de judecata. Amână judecarea cauzei la 16.07.2020, ora 11.00. Cu drept de apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Iunie 2020.
Incheiere de sedinta din 04.06.2020Potrivit disp.art. 63 alin.11, anexă 1 din Decretul Preşedintelui României Nr. 240/14.04.2020, va constata suspendată de drept judecata cauzei pe durata stării de urgenţă, urmând ca, în temeiul disp.art. 63 alin.13, anexa 1 din acelaşi Decret, în termen de 10 zile de la încetarea acestei stări, să fie fixat termen de judecată, cu citarea părţilor.
Incheiere suspendare din 14.05.2020Eroare. Termen preschimbat la data de 14.05.2020.