N******** A******** C******
InculpatÎn baza art. 335 alin. 2 din C. pen., cu aplic. art. 396 alin. 10 c.p.p., condamnă pe inculpatul N.A.-C.-A.(...)la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă constând în conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată. Constată că fapta dedusă judecăţii este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin s.p 599/28.04.2017 a Judecătoria Constanţa, definitivă prin Decizia penală a Curţii de Apel Constanţa nr. 715/P/22.06.2017 a Curţii de Apel Constanţa. Repune în individualitatea lor pedepsele de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, şi de 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, stabilite prin s.p. sus-menţionată. În baza art. 40 alin. 1, art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b) cod penal, contopeşte pedeapsa stabilită prin prezenta, de 6 luni închisoare, cu cele 2 pedepse menţionate mai sus. Aplică pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cuantumul celorlalte 2 pedepse, respectiv 10 luni, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 10 luni închisoare. În baza art. 40 alin. 3 c.p., deduce din pedeapsa aplicată, de 7 ani şi 10 luni închisoare, perioada executată, de la data de 03.08.2016 la zi. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în baza s.p. nr. 599/28.04.2017 a Judecătoria Constanţa, definitivă prin Decizia penală a Curţii de Apel Constanţa nr. 715/P/22.06.2017 a Curţii de Apel Constanţa, şi emiterea unor noi forme de executare, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 45 alin. 3 lit. a cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară, stabilită prin s.p. nr. 599/28.04.2017 a Judecătoria Constanţa, definitivă prin Decizia penală a Curţii de Apel Constanţa nr. 715/P/22.06.2017 a Curţii de Apel Constanţa, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 45 alin. 5 cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie, stabilită prin s.p. nr. 599/28.04.2017 a Judecătoria Constanţa, definitivă prin Decizia penală a Curţii de Apel Constanţa nr. 715/P/22.06.2017 a Curţii de Apel Constanţa a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. respectiv exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate. În baza art. 274 alin. 1 C.pr. penală, obligă pe inculpatul N.A.-C.-A. la plata sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român. În baza art. 272 c.p.p., dispune avansarea onorariului apărătorului desemnat din oficiu, av. P.G., în cuantum de 868 lei, conform împuternicirii avocaţiale seria AV nr. 5636/13.11.2019, din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16.12.2019. Preşedinte,
Hotarare 1653/2019 din 16.12.2019Amână pronunţarea la data de 16 decembrie 2019.
Deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 29 noiembrie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.11.2019Faţă de lipsa inculpatului, acordă termen 13 noiembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 16.10.2019