D***** F**********
IntimatÎn baza art. 298 al. 1 şi art. 297 al. 2 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală admite cererea formulată de Ministerul Justiţiei din Germania privind pe intimatul Dinică Radu Florian Recunoaşte amenda de 148,50 euro aplicată intimatului DINICĂ RADU FLORIAN, definitivă la 11.08.2018 pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 41 alin. 1, coroborat cu anexa 2, art. 49 din Legea privind circulaţia pe drumurile publice art. 24 din Legea privind traficul rutier şi art. 11.3.6 din Registru amenzi. În temeiul art. 300 al. 2 din Legea nr. 302/2004, schimbă sancţiunea pecuniară de 148,50 euro aplicată persoanei condamnate Dinică Radu Florian prin hotărârea sus-menţionată, în moneda naţională a României ca stat de executare la cursul valutar oficial de la data pronunţării prezentei hotărâri şi în consecinţă: Obligă persoana solicitată Dinică Radu Florian la plata sumei de 709 lei amendă contravenţională. În baza art. 306 alin. 1 lit. a din Legea nr. 302/2004 , dispune comunicarea prezentei hotărâri către Ministerul Justiţiei – Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară – Serviciul Cooperare Internaţională în materie penală şi autorităţii solicitante, respectiv Ministerului Justiţiei din Germania, număr referinţă 500.05140509.1. În baza art. 305 al. 2 din Legea nr. 302/2004 cheltuielile judiciare avansate de statul român rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 06.01.2020
Hotarare 6/2020 din 06.01.2020Având nevoie de mai mult timp în vederea deliberării, în baza art. 391 alin. 2 C.pr.pen. amână pronunţarea pentru data de 06.01.2020. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 30.12.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.12.2019avand nevoie de mai mult timp pentru a delibera, in conformitate cu disp. art. 391 alin. 2 C.p.p., amana pronuntarea la data de 30.12.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.12.2019In conformitate cu disp. art. 391 alin. 1 C.p.p. , va stabili pronunţarea asupra cauzei penale la data de 16.12.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.12.2019pentru a se cita intimatul prin afisarea citatiei la usa instantei.
Incheiere de sedinta din 14.10.2019