C****** I**
ReclamantC*** J******** D* P***** A****
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului prin luarea în calcul a veniturilor brute menţionate în adeverinţa nr. 3835/28.01.2019 eliberată de SC OMV PETROM SA, precum şi să plătească acestuia diferenţele drepturilor de pensie începând cu data de 01.03.2019. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 700 lei. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată, azi 09.10.2019, la Tribunalul Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Hotarare 3676/2019 din 09.10.2019Încuviinţează, pentru părţi, proba cu înscrisuri şi în cadrul probei cu înscrisuri pune în vedere, părţilor, să depună, la dosar, copia adeverinţei ce se solicită a fi valorificată, respectiv adeverinţa nr.3835/28.01.2019 emisă de SC OMV PETROM SA. Amână judecarea cauzei la data de 09.10.2019, ora 9,00, pentru administrarea probei cu înscrisuri. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 iunie 2019, la Tribunalul Argeş-Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 19.06.2019