G****** N***
ReclamantD******** M****
PârâtD******** Z*******
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G****** N*** în contradictoriu cu pârâţii D******** M**** şi D******** Z*******. Prezenta hotărâre tine loc de contract de vânzare-cumpărare încheiat între reclamant, în calitate de cumpărător şi pârâţi, în calitate de vânzători, cu privire la imobilul compus din teren arabil intravilan în suprafaţă totală de 435 mp împreună cu construcţia C1 anexă în suprafaţă de 70 mp din lemn edificată în anul 2000, imobil situat în comuna Domneşti, judeţul Argeş, cu vecinii: la Nord-Boscamete Ion, la Sud-drum comunal, la Est – drum comunal şi la Vest – Ungureanu Gheorghe, neînscris în Cartea Funciară, pentru preţul de 10.000 lei, achitat integral. Ia act de faptul că reclamantul nu a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria Curtea de Argeş. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14 Iulie 2020, la sediul Judecătoriei Curtea de Argeş.
Hotarare 862/2020 din 14.07.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195 din data de 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020, raportat la dispoziţiile art. 412 alin. 1 pct. 8 din Codul procedură civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 14 aprilie 2020.
Rezolutie din 14.04.2020Amână judecarea cauzei la 14 aprilie 2020, ca urmare a protestului adoptat prin Hotărârea nr. 1 a Adunării Generale a Judecătorilor din data de 21 ianuarie 2020. Se revine cu adresă către experta Mandu Lidia pentru a-i pune în vedere să efectueze lucrarea, să procedeze la convocarea părţilor, conform art. 335 Cod procedură civilă, şi să comunice instanţei durata şi costurile efectuării lucrării. Părţile au termenul de judecată în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 februarie 2020.
Incheiere de sedinta din 18.02.2020Admite cererea de amânare a cauzei formulată experta Mandu Lidia în vederea efectuării expertizei. Admite cererea de amânare a cauzei formulată de reclamant pentru lipsa raportului de expertiză tehnică judiciară. Se revine cu adresă către experta Mandu Lidia pentru a-i pune în vedere să efectueze lucrarea, să procedeze la convocarea părţilor, conform art. 335 Cod procedură civilă, şi să comunice instanţei durata şi costurile efectuării lucrării. Părţile au termenul de judecată în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 18 februarie 2020. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 decembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 17.12.2019Încuviinţează pentru reclamant proba cu înscrisuri. Din oficiu, dispune efectuarea unei expertize în specialitatea topografie, având ca obiective: - identificarea suprafeţei de teren în suprafaţă de 435 mp, teren arabil, situat în comuna Domneşti, judeţul Argeş, cu transpunere în schiţă cu vecinătăţi; - evaluarea terenului; - stabilirea folosinţei terenului de la data încheierii antecontractului şi până în prezent, în funcţie de datele de rol şi certificatele de impozit ale imobilului; - stabilirea persoanelor care posedă în prezent acest teren; - să se precizeze dacă pe teren se află construcţii, iar în caz afirmativ să se arate categoria construcţiilor, data edificării, urmând ca pe schiţa topografică să fie individualizate şi construcţiile; - să se supună avizului Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş lucrarea de expertiză; Numeşte expert, prin tragere la sorţi, în persoana doamnei expert Mandu Lidia (poziţia 10 de pe lista cu experţi a Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Argeş). Stabileşte onorariul provizoriu pentru expertă în sumă de 1.000 lei, ce va fi achitat de către reclamant. Pune în vedere reclamantului să facă dovada achitării onorariului de expert în termen de 5 zile de la numire, sub sancţiunea suspendării judecăţii cauzei, conform art. 242 Cod procedură civilă, şi îi aduce la cunoştinţă acestuia că are posibilitatea de a formula cerere de ajutor public judiciar în termen de 5 zile. Se emite adresă către expert, după plata onorariului, pentru a-i pune în vedere să efectueze lucrarea şi să procedeze la convocarea părţilor, conform art. 335 Cod procedură civilă şi să comunice instanţei durata şi costurile efectuării lucrării; Se emite adresă către Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Argeş pentru a aduce la cunoştinţă numirea expertului, cuantumul onorariului provizoriu şi părţile în sarcina cărora s-a stabilit obligaţia de plată; Părţile au termenul de judecată în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 17 decembrie 2019. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 octombrie 2019.
Incheiere de sedinta din 29.10.2019