Dosar 1959/214/2017* din 19.12.2019

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1959/214/2017*
Data dosar:
19.12.2019
Instanta:
Tribunalul Argeș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.06.2020 la ora 09:30

    Complet: C11 APEL CIVIL NCPC
  • Schimbat în parte

    Admite apelul. Schimbă în parte sentinţa civilă în sensul că: Admite în parte acţiunea şi obligă pârâtul la plata despăgubirilor de 15 500 lei reprezentând contravaloare avize autorizaţii şi la dobânda legală de la 18.07.2017 până la achitarea debitului. Menţine sentinţa privind respingerea în rest a acţiunii şi cu privire la solicitarea reclamantei de a obţine cheltuieli de judecată pe cale separată. Respinge cererea pârâtei pentru cheltuieli de judecată solicitate la instanţa de fond. În apel obligă intimata reclamantă la plata către apelanta pârâtă a sumei de 3903 cheltuieli de judecată în apel, reprezentând 2000 de lei onorariu avocat redus şi 1903 lei taxa de timbru. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi, 03.06.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de grefa instanţei.

    Hotarare 371/2020 din 03.06.2020
  • Sedinta din data de 29.05.2020 la ora 09:30

    Complet: C11 APEL CIVIL NCPC
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 03.06.2020. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată azi 29.05.2020, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.05.2020
  • Sedinta din data de 22.05.2020 la ora 09:30

    Complet: C11 APEL CIVIL NCPC
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 29.05.2020. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţă publica, azi 22.05.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.05.2020
  • Sedinta din data de 06.03.2020 la ora 09:30

    Complet: C11 APEL CIVIL NCPC
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 22.05.2020. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Martie 2020.

    Incheiere de sedinta din 06.03.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD