Dosar 19626/94/2019/a1 din 22.10.2019

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 19626/94/2019/a1
Data dosar:
22.10.2019
Instanta:
Judecătoria Buftea
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.12.2019 la ora 08:30

    Complet: C2 CP
  • admite cererea

    În baza art. 346 alin. (1) C. pr. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1368/P/2016 din data de 18.10.2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea privind pe inculpatul DRĂGHICI MARIUS – DANIEL, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 336 alin. (1) C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul DRĂGHICI MARIUS – DANIEL. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 16.12.2019.

    Incheierefinalacamerapreliminara1681/2019 din 16.12.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD