R*** D****** D*****
InculpatR*** D****** D*****
InculpatÎn baza art.485 alin.1 lit.a Cod procedură penală. Admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 03.07.2019 în dosarul numărul 580/P/2019, între procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani şi inculpatul RADA DUMITRU – DANIEL, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”, prevăzută de art.336 alin.1 Cod penal. Stabileşte pedeapsa de 2 ani închisoare în sarcina inculpatului RADA DUMITRU – DANIEL, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”, prevăzută de art.336 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.480 alin.4 Cod procedură penală. În baza art.83 alin.1 Cod penal amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art.84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art.85 alin.1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sibiu la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.86 alin.1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art.85 alin.1 lit.c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Sibiu. În baza art.85 alin.2 Cod penal impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul unei unităţi din cadrul Primăriei municipiului Sibiu, judeţul Sibiu, sau în cadrul unei unităţi din cadrul Primăriei comunei Şelimbăr, judeţul Sibiu, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În baza art.83 alin.4 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.88 Cod penal cu privire la revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul comiterii în termenul de supraveghere a unei noi infracţiuni sau în cazul în care, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse. Potrivit art.90 alin.1 Cod penal, persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită, dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării şi nu s-a descoperit o cauză de anulare. În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală. Obligă inculpatul RADA DUMITRU – DANIEL la 200 lei cheltuieli judiciare faţă de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 24 septembrie 2019.
Hotarare 137/2019 din 24.09.2019